Se afișează postările cu eticheta comentariu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta comentariu. Afișați toate postările
vineri, 1 iulie 2011

Vrei 100.000 de euro?

Dragă cetitorule,

Doresc să îţi ofer una sută mii euro. Iată cum. Eu am o idee care valorează milioane de euro. Nu glumesc -- am găsit oala de aur, filonul, am dat lovitura secolului: am identificat o nevoie pe care consumatorii nu ştiu că o au, iar producătorii nu o satisfac. Pe ideea mea care valorează multe milioane, vreau unul singur în schimb. Iar ţie, cititorule, îţi ofer 10% dacă mă înveţi cum să-mi vând ideea. Să mor eu!

Te văd cum ţi se ridică sprâncenele a neîncredere în faţa monitorului: la urma urmei, ce mă opreşte să aflu secretul tău şi apoi să nu-ţi dau niciun ban? Ei bine, dacă ştii într-adevăr cum pot eu să-mi vând ideea mai departe, atunci foloseşte aceeaşi metodă ca să-mi vinzi tu ideea ta. Te aştept cu mare drag. Zău aşa, hai să facem bani!
duminică, 26 iunie 2011

A început

De ani de zile suntem avertizați în privința încălzirii globale și despre efectele ei devastatoare asupra climei. Ei bine, deși noi am început să eliberăm gaze care produc efectul de seră încă de la începutul revoluției industriale, anul trecut a fost probabil printre primii în care începem să vedem cu adevărat efectele concrete ale acestei acumulări. Și, așa după cum am fost preveniți, este într-adevăr înspăimântător.
miercuri, 8 iunie 2011

DOMO

Avem nişte vecini rău-platnici şi RADET ne-a oprit apa caldă. Aşa că alaltăieri am cumpărat un încălzitor instant de apă de la DOMO. Însă ieri au dat drumul la apă, iar eu nu apucasem să-l instalez, aşa că am zis să-l returnez şi să iau ceva mai util (bănuiam că nu pot cere banii înapoi, aşa că mi-am propus de la bun început să-l schimb cu alt produs mai scump şi să plătesc diferenţa; nu bănuiam însă saga prin care urma să trec).

Mă uit pe site: "Consumatorul poate solicita returnarea produselor in urmatoarele situatii: - click pentru detalii." Un click mai târziu mă declar fericit: "Consumatorul are dreptul sa notifice in scris comerciantului ca renunta la cumparare, fara penalitati si fara invocarea unui motiv,in termen de 10 zile lucratoare de la primirea produsului". Asta până ajung la sfârşitul documentului: "Aceste dispozitii se aplica conf. O.G. 130/2000, in cazul achizitionarii de produse din acest site folosind tehnicile de comunicare la distanta" -- eu luasem aparatul din magazin.

Ei, dar e lanţ mare de magazine, sigur există o politică absolut similară şi la cumpărarea din magazin. Ei bine, nu. Dacă l-ai cumpărat din magazin îl mai poţi schimba numai dacă e defect -- altfel spală-te cu el pe cap (în cazul meu, literalmente). Dă-i şi parlamentează cu doamna (remarcabil de calmă) de la magazin -- nimic, aşa-i politica, iar dacă o încalcă atunci plăteşte ea oalele sparte.

Până la urmă, după o convorbire lungă la telefon cu două persoane din magazin, mi se sugerează să fac o reclamaţie. Vezi tu, reclamaţia nu merge la magazin, ci la centru. Iar la centru se pot face excepţii, dacă vii cu unghiile tăiate şi cu părinţii tunşi. Ceea ce am şi făcut: am redactat o frumoasă "reclamaţie" în care lăudam pe toată lumea şi ceream înţelegere pentru situaţia mea. Şi am primit un răspuns pozitiv: mi s-a aprobat în mod excepţional să schimb produsul cu unul mai scump, "pentru că la noi fiecare client este important" (jur, au avut tupeul să-mi scrie asta explicit).

Doar cu o mică condiţie, cât să nu mi-o iau prea tare în cap: trebuia să iau un produs desigilat, dintre cele aflate în vitrina magazinului -- aşa, prăfuit, unsuros sau julit cum îl găseam. Adică mama dracului, dacă tot mă pun să mă milogesc pentru favorul de a le mai da bani, atunci măcar să mă şi scuipe în cap, ca să ştim unde ne situăm.

Evident, am acceptat -- era clar că din punctul de vedere al funcţionarelor de la DOMO mi se făcuse un favor autentic; dacă insistam e foarte probabil că mi-ar fi spus să-mi păstrez drăcia că ele nu mi-o mai primesc înapoi. Aşa că astăzi m-am dus frumos la DOMO, am returnat produsul, i-am luat nevesti-mii un aparat foto compact (să-i facă copchilului poze în parc şi prin excursiile în care mă lasă acasă să muncesc), şi cu asta basta.

În concluzie, am fost atât de copleşit de favorurile celor de la DOMO încât nu mai calc pe-acolo câte zile oi avea.
joi, 19 mai 2011

Atenţie la carduri

Ieri am fost la MIC.RO (site scris exclusiv cu majuscule, foarte profesional). N-aveam cash, aşa că am plătit cu cardul (de fapt de-asta m-am dus la ei, în general îi evit). Keypad-ul (tastatura aia mică pe care introduci PIN-ul) era chiar pe tejghea, aşa că după ce am dat cardul mă tot uitam la el, aşteptând să-mi ceară PIN-ul. Vânzătoarea îmi zâmbeşte complice: "nu mai e nevoie de PIN." Ah, foarte bine -- aştept atunci să-mi dea chitanţa să o semnez. Aiurea -- îmi dă chitanţa mea, nu copia ei. "Păi nici nu semnez?" -- "Nu, nici de semnătură nu mai e nevoie la cardurile astea noi!"

Treaba stă aşa: dacă nu ai PIN (şi ai nevoie de el) atunci nu poţi face cumpărături (şi nu poţi extrage bani de la bancomat) cu un card furat. Dacă nu ai PIN (şi nu ai nevoie de el) atunci semnezi; dacă foloseşti un card furat atunci proprietarul poate contesta plata pe motiv că nu e semnătura lui (factoid amuzant: puteţi folosi orice semnătură, inclusiv un X, un smiley, o maimuţă sau ce vă trece prin cap; nu contează ce semn faceţi acolo, importantă e presupunerea că vi-l veţi aminti). Dacă faci o comandă pe Internet cu un card furat (sub presupunerea că proprietarul este suficient de netot încât să nu folosească sistemul 3D Secure) atunci se presupune măcar că hoţul ar putea fi prins când ridică produsele. În cazul achiziţiei mele de ieri nu am introdus niciun PIN, nu am semnat niciun bon şi, evident, nu am dat nicio adresă de livrare ca să mă prindă ulterior cu produsele furate.

"Păi doamnă, înseamnă că poate să-mi fure oricine cardul şi să cumpere cu el!"

"Aveţi dreptate. Semnaţi aici."

Aşadar mare grijă la carduri.
duminică, 3 aprilie 2011

R&D vs. M&A

R&D înseamnă Research and Development (cercetare şi dezvoltare); M&A înseamnă Mergers and Acquisitions (fuziuni şi achiziţii). Am citit ieri un articol pe Register despre (non-)rezultatele R&D la firmele mari care investesc procente considerabile din vânzări pe cercetare. Se dovedeşte că acestea sunt exact cele la care te aştepţi cel mai puţin, judecând după cantitatea insignifiantă de inovaţie care le iese pe uşă: Nokia, Microsoft şi RIM.

Ca să pună lucrurile în perspectivă, WSJ scrie că Apple, care a revoluţionat mai multe domenii din IT&C în ultimii 10 ani (primul iPod a fost lansat în 2001), a investit în R&D în toată această perioadă la fel de mult cât a cheltuit Microsoft doar în 2010. Articolul de pe Reg recomandă redirecţionarea bugetelor de R&D către M&A (în ideea că dacă nu reuşeşti să încurajezi inovaţia la tine în ogradă, poate reuşeşti s-o cumperi de-a gata de la alţii).

Mă întrebam însă cum se explică discrepanţa uriaşă dintre bugetele (şi rezultatele) R&D de la Apple şi de la Microsoft. Şi cred că ştiu cum.
sâmbătă, 2 aprilie 2011

Reciclare à la roumaine

Domnii de la salubritate nu au probabil capacitatea să ridice suficient de frecvent materialele reciclabile de la punctele ambulante de colectare. Aşa că pubelele respective se umplu, iar lumea începe să depoziteze materialele reciclabile lângă pubele (ceea ce mi se pare perfect firesc -- este de altfel singura metodă de a indica domnilor de la salubritate că ar trebui să vină mai frecvent).

Şi-atunci ce credeţi că se întâmplă? Se întâmplă că domnii de la salubritate trimit maşinile normale de gunoi să ridice materialele reciclabile de lângă pubelele de reciclare şi să le trimită la groapa de gunoi (presupun că logica este de forma "dacă nu-i în pubelă atunci e gunoi"). Foarte tare.

vineri, 1 aprilie 2011

Fraudă simplă şi la obiect

Uite una simpatică, cu TVA: imporţi produsul X din EU şi-l vinzi pe piaţa locală. Preţuri mici, neamule! (E important să vinzi mult, nu să ai profit.) După o perioadă (scurtă) închizi firma şi fugi tare.

Dar care-i şmecheria, unde-i câştigul tău, fie el şi ilicit? Păi este în TVA-ul pe care nu-l plăteşti nici la exportator (ai importat din EU, deci nu plăteşti TVA) şi nici la stat (de-aia închizi firma repede şi fugi tare), dar îl percepi de la clienţii tăi. Şi nu-i tocmai de colea să faci un 24% în condiţiile în care vinzi la preţ de importator.

Asta au făcut cinci băieţi din Marea Britanie, dintre care pe unul îl cheamă nici mai mult şi nici mai puţin decât Abdul Jabbar Butt (presupun că prietenii îi spun Jabba the Butt). Aş spune că-s băieţi deştepţi, dat fiind că în câteva săptămâni au produs aproape 150 de milioane de lire sterline -- însă n-am să spun asta, fiindcă i-au prins.

Mă întreb la noi câţi or fi făcând schema asta simplă şi nu aude nimeni nimic...
sâmbătă, 5 martie 2011

The Good, the Bad, and the Ugly

Afişul filmului

Acest post nu este despre film, ci despre filozofia de problem solving.

Il buono, il brutto, il cattivo este o struţo-cămilă bizară: un spaghetti western (coproducţie italiano-spaniolă) din 1966 ai cărui actori principali sunt americani (Clint Eastwood, Lee Van Cleef şi Eli Wallach). Filmul este considerat şi astăzi o capodoperă (este între primele zece filme ale tuturor timpurilor la IMDb).

Fără niciun fel de legătură cu trama propriu-zisă a filmului, titlul acestuia a căpătat o viaţă aparte, mai întâi între oameni mai degrabă tehnici şi apoi în lumea largă. Şi pe bună dreptate.

Dacă veţi analiza suficient orice problemă/dilemă/provocare de orice natură veţi constata că soluţiile posibile se încadrează într-adevăr în mod adecvat într-una şi numai una dintre cele trei categorii identificate în titlul acestui film.

Vă propun un experiment. Gândiţi-vă la o problemă cu care v-aţi confruntat recent -- orice problemă, personală sau profesională. Indiferent dacă problema la care vă gândiţi este una de ordin tehnic, legal, comercial, politic, social, financiar sau de orice alt fel, soluţia pe care aţi identificat-o se va încadra într-una dintre categoriile următoare:
vineri, 4 martie 2011

Scăndăluţ american

Îmi place foarte mult de judecătorii din State. Aproape oricât de imbecili sunt cei care guvernează ţara şi oricât de isterică este media în privinţa deciziilor judecătorilor, de cele mai multe ori constaţi că judecătorii au avut un raţionament perfect rezonabil.

Luaţi exemplul de faţă. Un egiptean, cetăţean SUA, a găsit sub maşină un dispozitiv al FBI care-l urmărea live prin GPS. Cei de la FBI nu aveau mandat pentru asta; egipteanul i-a dat în judecată şi vreo două sau trei curţi americane au dat dreptate FBI-ului. Evident, scandal: cum se poate, libertatea, opresiunea, 1984 ş.c.l. ş.c.l. Totuşi a găsit până la urmă o curte de apel care i-a dat dreptate fără ca primii judecători să se afle în eroare. Cum e posibil să reconciliezi două afirmaţii evident opuse într-un sistem coerent, sau să justifici legal posibilitatea urmăririi unui om în felul ăsta fără să ai mandat? Ei bine, este cât se poate de logic:

Mirrorless cameras

Olympus PEN E-PL2

Review la dpreview.com

Samsung NX100

Preview la dpreview.com
Dacă vă uitaţi după o cameră foto, luaţi în considerare opţiunea EVIL (electronic viewfinder interchangeable lenses) -- acestea sunt camere situate, atât ca preţ cât şi ca performanţă, între camerele simple point-and-shoot şi camerele mai serioase DSLR.

Marele dezavantaj al DSLR-urilor faţă de point and shoot (în afară de preţ) este mărimea lor: este pur şi simplu nepractic să te plimbi cu un DSLR după tine prin oraş, sau la o plimbare, afară de cazul că ştii de la bun început că vrei să faci poze. Ceea ce uneori ştii, alteori nu ştii. Şi chiar în zilele productive (când iei camera şi îţi şi ies pozele), tot trebuie să te cari cu hardughia după tine. Dacă scopul în sine este să faci poze, şi asta e ok -- însă dacă ieşi cu familia în parc, parcă nu e prea fun să te lupţi cu monstrul (plus vreo două obiective) în timp ce ajuţi copilul să se dea jos de pe bicicletă.

Pe de altă parte, un point and shoot este extrem de comod de uitat într-o geantă, dar şi când vezi ce poze au ieşit te iei cu mâinile de păr. Asta este gaura pe care o acoperă camerele EVIL: sunt extrem de compacte (comparabile ca mărime cu P&S), dar calitatea este absolut rezonabilă pentru casual shooting. Plus că au obiective interschimbabile, deci nu rămâi blocat cu opţiunea originală a producătorului.

Olympus-ul de sus este una dintre ultimele camere de soiul ăsta; este o cameră bună, dar nu fabuloasă. Samsung-ul de jos în schimb prezintă o funcţionalitate pe care mi-o doresc de multă vreme: suportă un modul GPS care marchează automat locaţia fotografiilor. Nu ştiu cât de grozav e ca aparat foto, însă mi se pare combinaţia ideală din punct de vedere al strategiei produsului: compact, cu obiectiv interschimbabil, cu calitate rezonabilă a fotografiilor şi cu geo-tagging -- este combinaţia perfectă pentru casual shooting.
sâmbătă, 26 februarie 2011

Tragedy of the Commons

Tragedy of the Commons înseamnă tragedia bunurilor comune. Dacă nu ştiţi despre ce este vorba şi totuşi vi se pare un concept oarecum cunoscut, asta se întâmplă probabil pentru că aţi trăit în "comunism" (cu ghilimele fiindcă nimeni n-a trăit niciodată în vreo ţară comunistă; dar asta e o discuţie pentru altă dată). Voi încerca să explic poziţia mea faţă de comunism, ca doctrină, în lumina acestui concept.

Caro Emerald


Caro Emerald este o olandeză de 30 de ani care cântă jazz clasic. Încercaţi albumul Deleted Scenes from the Cutting Room Floor pe last.fm -- e o bijuterie cu remake-uri delicioase după piese din anii '60 (albumul a apărut anul trecut).
joi, 24 februarie 2011

Prima

Mi-am dat seama că trimit mesaje prietenilor cu diverse legături, dar întotdeauna uit pe câte cineva şi niciodată nu ţin minte unde era chestia aia nostimă pe care o trimisesem mai demult. Aşa că iată, problem solved.
 
Copyright 2013 Rahat Rece